Rapoartele ARTEMIS folosesc termeni pe care nu ai de ce să-i știi pe de rost. Aici găsești fiecare concept explicat simplu: ce este, de ce te privește și ce poți face concret. Linkurile din rapoartele PDF duc direct la termenul potrivit. English version →
Un punct slab într-un program, echipament sau configurare, prin care un atacator poate intra sau provoca pagube. Poate fi o eroare de programare, o setare lăsată pe valori implicite sau un sistem neactualizat.
De ce contează: atacurile reale nu „sparg" sisteme la întâmplare — exploatează vulnerabilități concrete, exact ce caută ARTEMIS înainte să le găsească altcineva.
Metoda sau codul concret prin care o vulnerabilitate este folosită efectiv într-un atac. Vulnerabilitatea e ușa descuiată; exploit-ul e gestul de a apăsa clanța.
De ce contează: pentru multe vulnerabilități cunoscute există exploit-uri publice, gata de folosit — fereastra dintre publicare și atac e adesea de câteva zile.
Sistemul internațional de numerotare a vulnerabilităților cunoscute. Fiecare primește un cod unic, de forma CVE-2024-12345, ca să vorbim toți despre aceeași problemă.
De ce contează: dacă raportul tău citează un CVE, problema e publică și documentată — și atacatorii o cunosc la fel de bine ca apărătorii.
O notă de la 0 la 10 care măsoară cât de gravă e o vulnerabilitate: cât de ușor se exploatează și cât de mari sunt pagubele. Notele se traduc în severități: critic (9–10), ridicat (7–8.9), mediu (4–6.9), scăzut (0.1–3.9).
De ce contează: nu poți repara totul deodată. Scorul îți spune ordinea: criticele azi, mediile planificat.
Un test în care propriile tale sisteme sunt atacate controlat, cu acordul tău, exact cu tehnicile pe care le-ar folosi un atacator real — ca să afli punctele slabe înaintea lui.
De ce contează: e diferența dintre a afla de la un raport și a afla de la un incident. ARTEMIS automatizează acest proces ca să fie accesibil și firmelor mici.
Totalitatea punctelor prin care cineva poate încerca să intre: site-uri, adrese IP, porturi deschise, conturi de e-mail, echipamente conectate, angajați care pot fi păcăliți.
De ce contează: ce nu știi că ai expus nu poți proteja. Multe incidente pornesc de la un server „uitat" sau un subdomeniu vechi.
Amenințarea e cine sau ce te poate ataca (infractori, programe automate, angajați rău-intenționați). Riscul combină trei factori: amenințarea (cine atacă), vulnerabilitatea (pe unde) și impactul (ce pierzi).
De ce contează: majoritatea atacurilor asupra firmelor mici sunt automate — roboți care scanează tot internetul. Nu trebuie să fii o țintă „interesantă" ca să fii lovit.
Un principiu modern de securitate: nu acorda încredere automată nimănui și nimic — nici măcar dispozitivelor din propria rețea. Fiecare acces se verifică de fiecare dată. Merge mână în mână cu „assume breach": construiește-ți apărarea presupunând că atacatorul e deja înăuntru.
De ce contează: modelul vechi („tot ce e în rețeaua mea e de încredere") cade la primul laptop infectat adus în birou.
Mesaje (e-mail, SMS, WhatsApp) care imită o sursă de încredere — banca, un furnizor, un coleg — ca să te convingă să dai parole, date de card sau să deschizi un fișier infectat.
De ce contează: e cel mai folosit punct de intrare în firmele mici. Nu atacă tehnologia, ci omul grăbit.
Atacatorul se interpune între tine și serviciul cu care comunici — de exemplu pe un Wi-Fi public — și poate citi sau modifica traficul fără ca vreuna dintre părți să observe.
De ce contează: dacă site-ul tău acceptă conexiuni necriptate, clienții tăi pot fi deturnați spre o clonă care le fură datele, iar tu răspunzi de asta.
Încercarea automată a mii sau milioane de combinații de parole până când una se potrivește. Programele moderne testează liste întregi de parole comune în secunde.
De ce contează: orice formular de login expus pe internet e bombardat zilnic cu astfel de încercări, automat, fără excepție.
Atacatorii iau parole scurse din breșe la alte servicii și le încearcă automat la tine, mizând pe faptul că oamenii refolosesc aceeași parolă în mai multe locuri.
De ce contează: dacă un angajat folosește la firmă parola de la un site spart acum 3 ani, contul lui e practic deschis.
Atacatorul strecoară comenzi de bază de date în câmpurile unui formular sau în adresa paginii. Dacă aplicația nu validează datele primite, comenzile se execută — și baza de date îi răspunde lui, nu ție.
De ce contează: e una dintre cele mai vechi și încă frecvente metode prin care se fură întregi baze de date cu clienți.
Atacatorul reușește să injecteze cod (JavaScript) în paginile site-ului tău, cod care apoi rulează în browserul vizitatorilor tăi — poate fura sesiuni, parole sau poate modifica pagina afișată.
De ce contează: victima directă e clientul tău, dar reputația și răspunderea sunt ale tale.
Atacatorul păcălește serverul tău să facă cereri în numele lui — de regulă către resurse interne care nu sunt accesibile din afară (panouri de administrare, servicii de metadate din cloud, alte servere din rețea).
De ce contează: serverul tău devine complicele atacului: „el" e cel care bate la ușile interne, iar firewall-ul îl lasă, pentru că e de-al casei.
Site-ul tău e încărcat invizibil, într-o ramă (iframe), peste o pagină-capcană. Vizitatorul crede că apasă pe butonul capcanei, dar de fapt apasă pe butoane reale din site-ul tău — de exemplu „confirmă plata".
De ce contează: utilizatorii autentificați pot fi făcuți să execute acțiuni fără să știe.
X-Frame-Options: DENY sau, mai modern, frame-ancestors în CSP.Mii de calculatoare compromise trimit simultan trafic spre site-ul tău până îl sufocă — serviciul devine inaccesibil pentru clienții reali.
De ce contează: fiecare oră de nefuncționare înseamnă vânzări pierdute și clienți care pleacă la concurență. Atacurile se pot și „închiria" ieftin.
Un program malițios care îți criptează fișierele și cere răscumpărare pentru cheia de decriptare. Variantele moderne fură întâi datele și amenință și cu publicarea lor.
De ce contează: pentru o firmă mică, ransomware-ul fără backup înseamnă, de multe ori, închiderea afacerii. Plata răscumpărării nu garantează nimic.
Termenul-umbrelă pentru orice program creat să facă rău: viruși, troieni, spyware, ransomware, mineri ascunși de criptomonede. Ajunge la tine prin atașamente, descărcări, stick-uri USB sau site-uri compromise.
De ce contează: un singur calculator infectat poate deveni capul de pod pentru compromiterea întregii rețele.
Atacuri sofisticate, de durată, conduse de grupuri organizate (adesea sponsorizate de state), care intră discret, persistă luni de zile și extrag informații strategice.
De ce contează: chiar dacă nu ești ținta directă, poți fi veriga slabă: furnizorii micilor firme sunt folosiți ca trambulină către clienții lor mari.
Falsificarea identității în comunicație: e-mailuri care par trimise de pe domeniul tău, adrese IP sau dispozitive care se dau drept altele, site-uri clonă. Scopul: să fie crezut cineva care nu e cine pretinde.
De ce contează: fără protecții pe domeniul tău de e-mail, oricine poate trimite mesaje „în numele firmei tale" către clienții tăi.
Protocolul care criptează comunicația dintre browser și site (lacătul din bara de adrese). Garantează că nimeni de pe traseu nu poate citi sau modifica datele schimbate.
De ce contează: fără TLS, parolele și datele clienților circulă în clar prin toate rețelele intermediare. Browserele marchează vizibil site-urile fără HTTPS ca nesigure.
„Buletinul" criptografic al unui site sau serviciu: dovedește că serverul cu care vorbești e cel adevărat, nu o clonă. Este emis de o autoritate de certificare (CA) și are termen de valabilitate.
De ce contează: un certificat expirat blochează accesul clienților cu erori înfricoșătoare și e printre cele mai frecvente constatări din scanări.
Un header prin care site-ul tău anunță browserele: „cu mine vorbești doar criptat, întotdeauna". După prima vizită, browserul refuză singur orice conexiune necriptată către tine.
De ce contează: fără HSTS, prima cerere a unui vizitator poate fi interceptată pe Wi-Fi public și redirecționată spre un site clonă (MITM) înainte ca lacătul să apară.
Strict-Transport-Security: max-age=31536000; includeSubDomains pe toate răspunsurile HTTPS.Un header prin care îi spui browserului exact ce surse de scripturi, stiluri și imagini are voie să încarce pagina ta. Tot ce nu e pe listă e blocat.
De ce contează: e plasa de siguranță împotriva XSS: chiar dacă un atacator injectează cod, browserul refuză să-l execute.
unsafe-inline — anulează în mare parte protecția.Sisteme lăsate pe setări implicite, headere de securitate lipsă, pagini de administrare expuse public, directoare listabile, mesaje de eroare care divulgă detalii tehnice, conturi de test uitate active.
De ce contează: e categoria #1 de probleme găsite în practică. Nu cere niciun talent de „hacker" — doar un scanner automat și o configurare neglijentă.
Sistemul divulgă mai mult decât ar trebui: versiuni exacte de software în headere, mesaje de eroare cu detalii interne, fișiere de configurare accesibile, liste de directoare, comentarii cu date sensibile în pagini.
De ce contează: fiecare detaliu scurs e o piesă din puzzle-ul atacatorului — versiunea exactă a unui software îi spune precis ce exploit să folosească.
Cookie-urile de sesiune trebuie marcate cu atributele Secure (doar prin HTTPS), HttpOnly (inaccesibile scripturilor din pagină) și SameSite (protecție la cereri falsificate).
De ce contează: un cookie de sesiune furat = atacatorul devine utilizatorul respectiv, fără să aibă nevoie de parolă.
Regulile prin care site-ul tău decide ce alte site-uri au voie să-i citească datele din browserul vizitatorilor. Un CORS „deschis tuturor" pe un API autentificat lasă orice site străin să citească date în numele utilizatorilor tăi.
De ce contează: configurarea cu * din comoditate e frecventă și transformă o protecție în breșă.
* împreună cu autentificare.Datele trebuie protejate pe două drumuri: în tranzit (când circulă prin rețea — TLS) și în repaus (când stau pe disc, în baze de date sau backup-uri). Date găsite necriptate pe oricare dintre drumuri sunt o constatare serioasă.
De ce contează: un laptop furat sau un backup pierdut cu date necriptate e o breșă GDPR raportabilă; același incident cu date criptate e doar o pagubă de hardware.
Folosirea unor algoritmi sau protocoale criptografice vechi, deja sparte sau considerate nesigure: TLS 1.0, SSLv3, MD5, SHA-1, chei prea scurte. Criptarea există, dar mai mult de formă.
De ce contează: criptografia slabă dă o falsă liniște — datele par protejate, dar un atacator echipat le poate decripta.
Parolele nu se stochează niciodată ca text, ci ca „amprente" matematice ireversibile (hash), calculate cu algoritmi speciali, lenți (bcrypt, scrypt, Argon2). La login se compară amprentele, nu parolele.
De ce contează: dacă baza de date e furată, parolele corect „hash-uite" rămân practic nerecuperabile; cele în clar sau cu MD5 sunt citite imediat.
Autentificarea răspunde la „cine ești?" (parolă, cod, amprentă); autorizarea la „ce ai voie să faci?". Lipsa autentificării pe un serviciu expus — sau o autorizare care nu verifică drepturile — sunt printre cele mai grave constatări.
De ce contează: un panou de administrare fără autentificare, găsit de un robot de scanare, înseamnă preluarea totală a sistemului în minute.
Pe lângă parolă, contul cere un al doilea factor: un cod generat pe telefon (TOTP), o cheie fizică sau o confirmare în aplicație. Parola furată singură nu mai e suficientă.
De ce contează: e cea mai eficientă măsură raportată la efort — oprește aproape integral phishing-ul de parole, brute-force-ul și credential stuffing-ul.
Generația următoare de autentificare, fără parole: o pereche de chei criptografice legată de dispozitivul tău (telefon, laptop, cheie USB). Site-ul primește doar dovada, niciodată un secret care să poată fi furat sau „pescuit".
De ce contează: passkey-urile sunt imune la phishing prin construcție — nu există parolă pe care să o dai nimănui.
O parolă bună e lungă (minimum 12–16 caractere), unică pentru fiecare cont și generată/ținută de un manager de parole — nu de memoria ta. Parolele implicite, scurte sau scrise în fișiere/cod sunt constatări frecvente.
De ce contează: parolele slabe sau refolosite sunt cauza directă a unei mari părți din compromiteri — vezi credential stuffing.
Cine la ce are acces. Principiul de aur e privilegiul minim: fiecare cont (om sau aplicație) primește exact drepturile de care are nevoie pentru munca lui — nimic în plus. Rolurile (RBAC) fac asta administrabil: drepturile se dau pe rol, nu pe persoană.
De ce contează: când un cont e compromis (se întâmplă), paguba e limitată la ce putea face acel cont. Un cont „cu de toate" compromis = totul compromis.
După login, serverul îți dă o „brățară de acces" (cookie de sesiune sau token JWT) pe care browserul o prezintă la fiecare cerere. Cine deține brățara este, din punctul de vedere al serverului, tu.
De ce contează: token-urile furate ocolesc complet parola și chiar MFA — de aceea durata lor de viață și protecția lor contează.
Filtrul care decide ce trafic intră și iese din rețeaua sau serverul tău, pe baza unor reguli. Regula sănătoasă e „default deny": tot ce nu e permis explicit e blocat.
De ce contează: fără firewall configurat, fiecare serviciu care rulează pe server e expus întregului internet — vezi porturi deschise.
„Ușile" numerotate prin care serviciile unui calculator comunică în rețea (80/443 pentru web, 3389 pentru RDP, 22 pentru SSH, 445 pentru fișiere Windows). Fiecare port deschis e un serviciu care răspunde — și o potențială intrare.
De ce contează: roboții scanează permanent tot internetul după porturi deschise cu servicii vulnerabile. Un RDP expus cu parolă slabă e rețeta clasică pentru ransomware.
Împărțirea rețelei în zone separate (VLAN-uri): serverele separat de stații, dispozitivele inteligente (camere, imprimante, senzori) separat de toate, oaspeții pe rețeaua lor. Între zone, doar traficul strict necesar.
De ce contează: într-o rețea „plată", o singură stație infectată vede și poate ataca tot — inclusiv serverul de contabilitate. Segmentarea transformă un incendiu generalizat într-unul izolat la o cameră.
Un tunel criptat între dispozitivul tău și rețeaua firmei (sau un server de încredere). Tot traficul circulă protejat, indiferent cât de nesigură e rețeaua pe care te afli.
De ce contează: e răspunsul corect la „cum accesez serverul firmei de acasă?" — în locul expunerii serviciilor de administrare pe internet.
Rețeaua wireless a biroului trebuie criptată cu WPA2 sau, ideal, WPA3, cu parolă lungă și separată de rețeaua pentru vizitatori. WEP și WPA (primul) sunt sparte de mult.
De ce contează: Wi-Fi-ul bate dincolo de pereții biroului. O rețea slab protejată dă oricui din parcare acces direct în rețeaua internă.
Sisteme care supraveghează traficul de rețea după tipare de atac cunoscute. IDS detectează și alarmează; IPS blochează activ. Sunt „camerele de supraveghere" ale rețelei.
De ce contează: atacurile reușite rar fac zgomot. Fără detecție, afli de breșă în medie după luni — de la alții.
Înregistrarea evenimentelor din sisteme: cine s-a autentificat, de unde, ce a accesat, ce a eșuat. Jurnalele sunt cutia neagră a infrastructurii tale.
De ce contează: fără jurnale, după un incident nu poți răspunde la întrebările esențiale: cum au intrat, ce au atins, ce au luat — inclusiv pentru obligațiile legale de notificare.
Platforma care adună jurnalele din toate sistemele într-un singur loc, le corelează și alarmează la tipare suspecte: autentificări imposibile geografic, val de erori de login, exfiltrare de date.
De ce contează: semnalele unui atac sunt împrăștiate prin mai multe sisteme; doar puse cap la cap spun povestea la timp.
„Cartea de telefon" a internetului: traduce numele (scanope.com) în adrese IP. Cine îți controlează DNS-ul îți controlează domeniul: e-mail, site, tot.
De ce contează: deturnarea DNS sau a contului de la registrar e o metodă directă de a-ți prelua identitatea online — cu site și e-mail cu tot.
În cloud, securitatea se împarte: furnizorul răspunde de securitatea infrastructurii (centre de date, hardware, platformă), tu răspunzi de securitatea în infrastructură: datele tale, conturile, configurările, drepturile de acces.
De ce contează: „e în cloud, deci e sigur" e cea mai scumpă neînțelegere. Aproape toate breșele din cloud vin din configurări greșite ale clientului, nu din vina furnizorului.
Sistemul de gestionare a identităților și drepturilor în cloud: utilizatori, roluri, politici de acces. Versiunea cloud a controlului accesului — și prima țintă a atacatorilor.
De ce contează: un singur cont cloud cu drepturi prea mari și fără MFA poate expune toată infrastructura și datele firmei.
Serviciile de stocare cloud (S3, Azure Blob, GCS) pot fi setate, dintr-o bifă, accesibile întregului internet. Containere întregi de fișiere ale unor companii mari au fost găsite publice din greșeală — cu date de clienți cu tot.
De ce contează: există motoare de căutare specializate în găsirea stocării cloud lăsate publice. Greșeala se găsește în ore, nu în ani.
Linkuri temporare care dau acces direct la un fișier din stocarea cloud, fără autentificare — „cheia camerei de hotel" valabilă o perioadă limitată. Oricine are linkul are accesul, cât timp e valabil.
De ce contează: linkuri presemnate cu valabilitate de luni de zile, trimise pe e-mail sau ajunse în jurnale, sunt uși deschise uitate.
Cheile de criptare, parolele de baze de date și cheile de API ale aplicațiilor trebuie ținute într-un seif dedicat (Key Vault, Secrets Manager), nu în cod, fișiere de configurare sau e-mailuri — și rotite periodic.
De ce contează: cheile uitate în cod ajung pe GitHub public cu o frecvență uimitoare; de acolo, roboții le găsesc în minute.
Regulamentul european pentru protecția datelor personale. Cere, printre altele, măsuri tehnice adecvate (criptare, control acces), notificarea breșelor către autoritate în 72 de ore și drepturi clare pentru persoanele vizate.
De ce contează: o breșă cu date personale neprotejate aduce, pe lângă paguba directă, amenzi și obligații de notificare. „Măsuri tehnice adecvate" înseamnă exact lucrurile din acest glosar.
Directiva europeană privind securitatea rețelelor și informațiilor, transpusă în România prin OUG 155/2024. Impune entităților esențiale și importante măsuri de management al riscului, raportarea incidentelor și răspunderea conducerii.
De ce contează: acoperă mult mai multe firme decât vechea directivă — inclusiv IMM-uri din sectoare ca energie, transport, sănătate, digital, producție. Și furnizorii lor simt cerințele, prin contracte.
Regulamentul european privind reziliența cibernetică: produsele cu elemente digitale (software, dispozitive conectate) vândute în UE vor trebui să fie sigure „by design", cu actualizări de securitate pe durata de viață.
De ce contează: dacă produci sau revinzi software ori dispozitive conectate, cerințele CRA devin condiție de acces pe piață.
Software-ul neactualizat acumulează vulnerabilități publice, cu exploit-uri gata făcute. „Componente învechite" înseamnă și bibliotecile din aplicațiile tale, nu doar sistemul de operare — inclusiv un CMS sau pluginurile lui.
De ce contează: majoritatea atacurilor reușite exploatează vulnerabilități pentru care exista deja actualizare. Patch-ul costa minute; incidentul costă săptămâni.
Regula de aur: 3 copii ale datelor, pe 2 tipuri de medii diferite, dintre care 1 în altă locație (offline sau cloud, neaccesibilă direct din rețea). Backup-ul care stă permanent conectat e criptat de ransomware odată cu originalul.
De ce contează: backup-ul testat e diferența dintre „incident neplăcut" și „ne-am închis firma". E măsura cu cel mai bun raport cost/beneficiu din toată securitatea.
Protecția stațiilor și serverelor. Antivirusul clasic recunoaște malware cunoscut; EDR-ul (Endpoint Detection & Response) urmărește comportamentul — procese suspecte, criptări în masă, mișcări laterale — și permite izolarea rapidă a unui dispozitiv compromis.
De ce contează: stațiile angajaților sunt prima linie de impact: acolo aterizează atașamentele și linkurile.
Planul scris dinainte pentru ziua proastă: cine decide, cine izolează sistemele, pe cine suni (IT, avocat, asigurător, autorități), cum comunici cu clienții. În criză nu improvizezi bine.
De ce contează: primele ore decid paguba. Obligațiile de notificare (GDPR: 72h, NIS2: 24h avertizare timpurie) curg indiferent dacă ești pregătit sau nu.
CAI Technology SRL · scanope.com · acasă · English · changelog · status